Constantin PILIUȚĂ, pictor

Constantin Piliuță s-a născut la data de 4 februarie 1929, la Botoșani si a încetat din viata la data de 3 mai 2003, la București.

După ce studiază la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București (1945 – 1949), sub îndrumarea lui Alexandru Ciucurencu, participă la cele mai de seamă manifestări colective organizate în țară.

A debutat în 1956, la Bucureşti, şi a participat apoi, cu regularitate la anuale de stat şi la expoziţii de artă românească în străinătate.

Constantin Piliuţă a lucrat pictură de şevalet, grafică, scenografie pentru teatre din Botoşani şi Bucureşti, frescă. În desen şi în pictură, înţelese ca modalităţi tradiţionale de exprimare, rămâne adeptul unui figurativ care îşi găseşte în propria sa metamorfoză resursele expresivităţii.

Cu aceleaşi posibilităţi de esenţializare, pictorul abordează şi alte genuri, ca portretul (Tudor Vianu, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Ştefan Luchian) şi compoziţii de evocare istorică.

În domeniul artei monumentale a realizat, în colectiv, portrete de voievozi şi cărturari.

Meseria de artist se gândeşte mereu; la fiecare vârstă te apropii de ea într-un alt mod, pentru că misiunea artistului, a pictorului în mod special, este aceea de a intra în casele oamenilor şi de a învăţa copiii să crească în spiritul bucuriei culorilor.” Constantin Piliuţă

Premii și distincții
Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, 1967
Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”
Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, 1971
Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române, 1974 etc.