Constantin Cerăceanu s-a născut in anul 1940, la Drăgășani, Vâlcea, si a încetat din viata in anul 2006, la Zătreni, Vâlcea.
A absolvit Institutul de Artă „Nicolae Grigorescu„, fiind elevul maestrului Corneliu Baba.
Din 1966 si pâna în 1992 a fost profesor la o scoala generala din Râmnicu Vâlcea. Apoi a fost nevoit sa se pensioneze din motive de sanatate. Suferind de o boala psihica incurabila, si-a petrecut ultimii ani ai vietii în sanatorii si aziluri, uneori în conditii subumane.
Prima lui expozitie personala a fost deschisa în 1997, la Râmnicu Vâlcea, prin straduinta pictorului Gheorghe Dican si a câtorva colegi. În 2003, la Galeria Luchian 12 din Bucuresti i-a fost organizata cea de a doua personala si ultima din timpul vietii.
Tardiva iesire în lume a lui Constantin Ceraceanu n-a ramas fara ecou. În 2005 a primit premiul „Margareta Sterian” pentru creatie plastica. Un premiu de care nu s-a putut bucura. Era închis din nou între cei patru pereti ai azilului unde s-a si sfârsit.
“În anii „80 expuneam alături de colegii mei la galeriile de artă. Am întâlnit un pictor extrem de ciudat ca stil, ca manieră de exprimare. Practic, el ieşea din tiparele noastre. Constantin Cerăceanu expunea la începutul anilor „80 alături de toţi artiştii vâlceni, cu lucrări foarte puţine. Era foarte zgârcit în a da lucrări la expoziţii şi m-am interesat ce este cu el …
Între timp avusese loc şi marea lui întâlnire, care a fost şi marea lui şansă de a ieşi în lume: criticul Paul Şuşară a venit la Râmnicu Vâlcea şi i-a descoperit două lucrări. Atât el, cât şi Luiza Barcan şi alţi critici de artă care i-au văzut lucrările au considerat că el face o pictură specială care merită să fie promovată … Parlamentari, colecţionari, ambasade din străinătate se interesau de lucrările lui. Din păcate, lucrările au fost împrăştiate pe piaţă la nişte preţuri extrem de mici.” Gheorghe Dican
„Ceraceanu este, în esenta, un intimist, însa lumea lui, fie aceea deschisa, a peisajului, fie aceea delimitata sever, a interiorului, este una a senzatiilor pure si a unei vizualitati debordante. În acest sapatiu atît de restrîns, cu atît de putine evenimente si total inapt de a genera desfasurari epopeice, pictorul îsi gaseste cele mai puternice argumente ale libertatii.” Pavel Susara
