Colțișorul meu de altădată, sat Bălteni Deal, comuna Bălteni, jud. Vaslui

Casa în care au locuit străbunicii Teodorei Panainte primește vizitatori din iulie 2020.
Ea a fost cea care a insistat ca locuința să fie păstrată, și nu dărâmată, cum se obișnuiește în zilele acestea. Muzeul a pornit de la două covoare, o icoană și războiul de țesut.

Apoi, Teodora a adunat din mai multe sate obiecte pe care să le păstreze în casă: prosoape, unelte de țesut, cămăși, covoare etc.
Colțisorul meu de altă dată poate fi vizitat de oamenii care sunt atrași de tradițiile românești. Am două camere și o tindă (un hol), una este odaie de lucru, acolo am un război de țesut funcțional, fuior, ghemuri, perne care pot fi cusute, toate uneltele care-i erau folositoare unei gospodine în casă. Mai am o odaie de bună în care nu prea se umblă, acolo am lada de zestre, o masă unde se poate mânca, costume populare, pe toți pereții am covoare vechi, țolice.

Este casa în care eu am copilărit, a bunicilor, casă pe care părinții mei doreau să o modernizeze, dar am insistat să o păstrăm în starea actuală pentru a-mi face acolo un loc în care mă regăsesc pe plan profesional, un colț care mă inspiră în muzică. Locul acela nu-mi permite să mă modernizez prea tare și mă ajută să-mi păstrez specificul pieselor, să nu adaug elemente noi care nu au legătură cu tradiția. Acolo mă întorc în trecut și am ambientul necesar pentru asta”, spune Teodora Panainte.
Teodora Panainte este o absolventă de Jurnalism, absolventă a unui program de master în Management Cultural și Filosofie Aplicată, solistă de muzică populară la Orchestra ”Rapsodia Vasluiului”, interpretă de muzică populară care își dorește să promoveze zona natală, Moldova de Jos, zona Vasluiului.