Cetatea Prejmer, Brasov

Prejmerul este așezat în partea de NE a Ţara Bârsei, judeţ Braşov, la o distanță de 15 km de la oraș, la altitudinea de 561 – 593 m asupra nivelului mării
Comuna Prejmer este compsă din trei localități: Prejmer, centrul comunal, Lunca Calnicului și Stupinii Prejmerului.

Cetatea Prejmer, cunoscută şi sub denumirile de ”Cetatea Ţărănească” sau ”Cetatea Bisericească din Prejmer” este amplasată în mijlocul comunei Prejmer, la aproximativ 16 km de Braşov.
Cetatea țărănească de la Prejmer care adăposteşte Biserica Fortificată din localitate este una dintre cele mai bine păstrate fortificaţii din Europa, dar şi cel mai vechi monument istoric din Braşov.
Cetatea bisericească din Prejmer este unul din dintre cele mai importante monumente istorice medievale din Transilvania. Ridicare bisericii a fost începută de Ordinul Cavalerilor Teutoni în anul 1218.
După alungarea Ordinului de către regele ungar Andrei al II-lea, înălțarea bisericii a fost continuată în stilul goticului timpuriu burgund, un stil arhitectural pe care călugării cistercieni l-au introdus în Transilvania în secolul al XIII-lea. În 1240 comunitatea din Prejmer a trecut sub patronajul abației cisterciene din Cârța.

Pentru a se apăra de invaziile turceşti, locuitorii aşezării, la origine saşi, construiesc în secolul al XV-lea zidurile Cetăţii Ţărăneşti. Cetatea are forma unui cerc care înconjoară Biserica Evanghelică, ziduri înalte de 12 metri şi groase de 3-4 metri.
Fiindcă Prejmerul era prima localitate care primea loviturile turcilor veniți prin pasul Buzău, după ce regele Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unor sisteme de apărare în Țara Bârsei, a început fortificarea bisericii prin ridicarea unei incinte înalte și puternice înconjurată de un șanț lat de apă.

Cetatea, cladită în formă de cerc, avea ziduri groase de 3-4 metri și înalte de 12 metri, bastioane, porți de fier și poduri care se ridicau. Un drum de strajă folosea pentru aprovizionarea luptătorilor de la crenele.

Pe lângă gurile de foc fixate în ziduri, în cetate se afla un dispozitiv de luptă neobișnuit: vestita „Orgă a morții”. Formată din mai multe arme așezate la un loc, care trăgeau toate deodată, ea producea dușmanului o mare panică și pierderi grele.
Cetatea a fost construită în stil gotic şi este înscrisă pe lista patrimoniului cultural modial UNESCO.