Ceramistul Tănase Cocean, păstrător al meșteșugului olăritului din moși-strămoși

Meșterul olar din Săcel, județul Maramureș, Tănase Cocean s-a născut în anul 1920 și a fost atras de arta olăritului încă din copilărie, învățând tainele meșteșugului de la tatăl său, unul dintre puținii meșteri rămași în zonă după terminarea primului război mondial.

Localitatea de origine a creatorului popular Tănase Cocean, satul Săcel, este recunoscută atât în țară, cât și international pentru vasele cermamice de culoare roșie create de meșterii locului. La începutul secolului XX în localitate erau în jur de patruzeci de meșteri olari.

Olăritul este cel dintâi meșteșug păstrat prin tradiție și transmis de la o generație la alta, localitatea Săcel fiind renumită datorită identității lucrărilor făurite de meșterii timpurilor. Caracteristic cermamicii din Săcel este faptul că lustruirea vaselor din lut se făcea cu piatră de „cremene” pe toată suprafața acestora. De asemenea, vasele specifice zonei aveau forme deosebite de celelalte din alte regiuni, semănand cu piesele de lut din perioade demult trecute. Unele vase aveau aspectele vaselor preisorice, care se ardeau „la roșu”, într-un cuptor asemănator celui folosit de către romani.

Prima atestare documentară cu privire la ceramica din Săcel apare în Conscripția urbarială pentru perioada anilor 1771 – 1788: „pe lângă iobagii agricoli, apar și iobagi sau jeleri care practică o meserie oarecare, cum este jelerul feudalului Balea Mihai, care practicând meseria de olar este obligat să dea anual stăpânului său ( Balea M. ) o sută de oale.”.

Tănase Cocean a pus în practică tot ce a învățat de la tatăl său și a dorit să păstreze trăsăturile tradiționale domninante în activitatea sa. Acesta făurea vasele de lut precum le făureau meșterii de odinioară. A păstrat forma tradițională a vaselor, străvechea tehnică de ornare prin lustruire cu piatra de râu, precum și motivele decorative străvechi.

Măiestria și talentul lui Tănase Cocean s-au remarcat în mod clar prin modelarea pieselor ceramice. Materia primă era scoasă de la o adâncime de până la zece metri, din locul numit “Drovădeaua”. Lutul era prelucrat cu mare grijă, până se obținea o pastă fără alte impurități.
Meșterul amesteca două categorii de lut, numite „lut gras” și „lut roșu”, pentru ca pasta să fie de calitate. “Șaru” (vopseaua) era obținut dintr-un pământ colorat natural pisat pe o bucată mare de piatră fiind mai apoi înmuiat în apă.

Vasele de ceramică de culoare roșie, nesmălțuite, nu au o ornamentică atât de bogată ca cele smălțuite, dar decorul de pe piesele create de Tănase Cocean se individualiza prin trăsături proprii față de cel al pieselor din alte centre de ceramică roșie nesmălțuită.

Meșterul folosea pensula înmuiată în șar pentru a trasa trei benzi late pe partea proeminentă a vasului, cât acesta era incă proaspăt modelat. Mai apoi, folosind „fachișul” de lemn, orna vasul cu forme triunghiulare repetate peste benzile trasate. Tot cu „fachișul” trasa o linie pe mijlocul fiecărui triunghi, pe care meșterul îi spunea “șâr”. În partea de sus a vasului, peste linia lată, mai folosea un motiv de forma unui val denumit „cordățel”.

Timp de câteva zile, vasul era lăsat la uscat, pentru ca mai apoi suprafața exterioară a vasului să fie frecată cu „bghicașul” (piatră albă de râu) pentru a da luciu și a astupa porozitățile. După alte câteva zile vasele erau arse, etapa arderii cerând multă atenție și pricepere, pentru ca la final să se obțină o culoare de fond uniformă pe întreaga suprafață a pieselor.

Tănase Cocean a participat cu regularitate la cele mai prestigioase concursuri și expoziții atât la nivel județean cât și național. Piesele de creație cele mai reprezentative au fost trecute în patrimoniul unor muzee din țară: Muzeul satului și de artă populară din București, Muzeul Brukenthal din Sibiu, Muzeul Județean din Baia Mare, Muzeul maramureșean din Sighetul Marmației.

Creațiile au fost apreciate și premiate cu numeroase premii și diplome, dintre care menționăm:
premiul II la etapa republicană a celei de-a IV-a Expoziții bienale republicane de artă populară din anul 1969, medalia de argint la Expoziția republicană de artă populară organizată în 1974; premiul II la ediția din 1979 a Festivalului național “Cântarea Romaniei”, iar, în anul 1978, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici;

Studioul Cinematografic “Sahia-Film” din București a produs filmul „Ceramica din Săcel” în regia etnologului Olimpia Daicoviciu, care urmărește tradiția și etapele prin care trece vasul de lut de la scoaterea materiei prime pană la finalizarea piesei de artă. Totodată filmul este un omagiu adus meșterului Tănase Cocean.

Meșterul a transmis meșteșugul mai departe generațiilor tinere, membrii din familia acestuia practicând, și în prezent, arta olăritului.

În anul 2006 meșterul Tănase Cocean s-a stins din viață, lăsând o bogată moștenire generațiilor următoare care sunt interesate de arta olăritului. Chiar și astăzi, în casa mareului olar, fiul acestuia făurește piese din lut de culoare roșie, tradiționale locului și culturii strămoșești.