Jules Perahim (Iuliș Blumenfeld) s-a născut la data de 24 mai 1914, la București, si a încetat din viata la data de 2 martie 2008, la Paris.
Albert Poch s-a născut în data de 23 decembrie 1930 în Babadag, județul Tulcea, și a încetat din viață în data de 2 martie 2013, la București.
Din anul 2006, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române este amplasat în zona de nord a Bucureştiului, în hangarele care în prima jumătate a secolului al XX-lea se aflau pe latura de sud a aerodromului militar Pipera.
Casa Memorială „Gellu Naum” este locul unde obișnuia să vină acesta în sezonul cald pentru a se retrage cu scopul de a putea scrie, mai ales în vechiul regim.
Astfel, sub directa îndrumare a cronicarului Eugen Dimitriu, la data de 16 iunie 1972 este inaugurată Galeria Oamenilor de Seamă, instituție muzeală cu titulatură originală și unică în România.
Ion IRIMESCU s-a născut la Preuţeşti, Suceava, in anul 1903 si a încetat din viata la Fălticeni, Suceava, in anul 2005.
Carol STORCK (prenumele de botez Johann Ludwig Carl) s-a născut la Bucureşti, in anul 1854 si a încetat din viata la data de 25 august 1926, la București.
Eva Cerbu (Eva Siegler) s-a născut la data de 24 august 1924, la București, si a încetat din viata in luna mai 2008, la București.
Maria Octavia Taralunga s-a nascut in data de 8 iunie 1930, Vaidei, Romos, Hunedoara.
Margareta Wechsler „Medi” Dinu s-a nascut in anul 1909, in Brezoi, Vâlcea, si a incetat din viata in data de 18 iulie 2016, in București.
Neculai Hilohi s-a născut în data de 26 iulie 1930 în satul Răcăuți din județul Bacău și încetat din viață în data de 21 februarie 2017.
Clădirea Hotelului Ardealul din Arad (fostul Hotel Crucea Albă) a fost construită între anii 1840-1841, după planurile arhitectului Franz Mahler.