Calin Raul Anton s-a născut in data de 7 noiembrie 1964, la Cluj-Napoca.
Casa Sfatului, azi muzeu, este situata in municipiul Brașov, Piața Sfatului, nr. 30, județul Brașov.
Castelul Roșu de la Hemeiuș se afla în localitatea Lilieci, la circa unsprezece kilometri de Bacău. Castelul este situat în Parcul Dendrologic, care este al doilea ca mărime din țară.
Muzeul Mânăstirii Putna este poate cel mai bogat si valoros din tara, păstrând multe obiecte de la Stefan cel Mare, mânăstirea fiind renumita prin tezaurul sau de broderii, țesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult.
Calendarul popular cuprinde o mare varietate de credințe, datini și obiceiuri despre natură, viața oamenilor fiind influențată de trecerea anotimpurilor și, astfel, de încetarea și începutul unor cicluri de existență, toate acestea fiind marca
Sala Comedia, apoi Teatrul Odeon, este situata in municipiul București, Calea Victoriei, nr. 42-44, sector 1.
Cetatea Prejmer, cunoscută şi sub denumirile de ”Cetatea Ţărănească” sau ”Cetatea Bisericească din Prejmer” este amplasată în mijlocul comunei Prejmer, la aproximativ 16 km de Braşov.
Pe data de 8 septembrie, în calendarul creștin-ortodox este consemnată sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului
Una dintre cele mai vechi sărbători creştine - Înălțarea Sfintei Cruci (Ziua Crucii) este consemnată la data de 14 Septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin.