Cătălin TÂRZIU, sculptor

Cătălin TÂRZIU s-a născut la Iași, in anul 1968.

In perioada 1991 – 1997 a urmat Facultatea de Arte plastice, decorative și design, secția Sculptură, clasa prof. Ioan Antonică, Academia de Arte „George Enescu”, Iași.

In 1992 a participat la realizarea unui basorelief monumental în piatră (colaborare cu sculptorul Mircea Ștefănescu), Budapesta, Ungaria; intre anii 2003 – 2004 la realizarea basoreliefurilor viitorului Monument al Eroilor din Pașcani în colaborare cu sculptorii Lucian Smău și Lucreția Dumitrașcu-Filioreanu; iar in perioada 2000 – 2007 la realizarea unei suite de lucrări monumentale cu tematică religioasă din mai multe Biserici Catolice din țară, în colaborare cu sculptorul Lucian Smău.

Dacă, prin ceea ce fac, pot provoca semenilor măcar o clipă de bine lăuntric, pot fi mulțumit… altfel, neîncetat mă uimește perfecțiunea Creației Sale, revelate în fiece detaliu, între răsărit și răsărit.” Cătălin TÂRZIU

Premii și distincții:
1996 – Premiul al III-lea la Concursul Studențesc de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”;
2005 – Premiul pentru Sculptură „Iftimie Bârleanu”, Anuala Uniunii Artiștilor Plastici din România, Iași;
2012 – ArtMajeur Silver Award / Sculpture;
– Diploma de excelență, categoria Eveniment, oferită de către Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Iași, pentru expoziția Simetrii Subiective – sculptură / grafică, C. Târziu și M. Voicu;
– Premiul I / Feerie de Crăciun, Instalație (proiect comun C. Târziu și M. Voicu).