Castelul Mocioni-Teleki, Căpâlnaș, Arad

Castelul Mocioni-Teleki este un edificiu localizat în comuna Căpâlnaș, Arad care a aparținut familiei Mocioni, ultima membră a familiei căsătorindu-se cu un membru al familiei conților Teleki.
Situat în centrul satului, castelul are parter și etaj. Planurile palatului au fost întocmite în 1867 de arhitectul vienez Otto Wagner, fiind restaurat în anul 1964.

Castelul Mocioni-Teleki, Căpâlnaș, Arad

Fațada decorată cu patru coloane de piatră și capiteluri corintice având în cele trei spații câte o ușă considerabilă, iar deasupra lor câte o fereastră pătrată, este prevăzută deasupra în toată lungimea cu o coroniță artistic dantelată.
Ușile comunică între salonul castelului și spațioasa terasă, la care accesul din exterior este asigurat de două trepte de marmură în formă de semicerc. Înconjurat de un parc spațios, castelul are în față statuia unui cerb.
Clădirea este finisată la exterior majoritar cu tencuială ocru, specifică perioadei și zonei de construcție, având însă registrul inferior marcat printr-o tencuială gri și cele mai prețioase decorații scoase în evidență printr-o nuanță de bronz.

Castelul Mocioni-Teleki, Căpâlnaș, Arad

Parcul, accesoriu indispensabil al locuirii nobiliare extraurbane moderne, este amenajat în jurul palatului, atât cu rolul de a pune în evidență palatul ca obiect arhitectural dominant, cât și pentru a completa funcția de loisir a acestor ansambluri. Parcul dendrologic al familiei Mocioni din Căpâlnaș este compus din articularea ingenioasă a două zone cu caracter peisagistic distinct.
Castelul Mocioni-Teleki a găzduit numeroase întâlniri ale oamenilor politici români, concerte de muzică clasică şi alte evenimente culturale.
În anul 1964, castelul a fost restaurat, aici fiind amenajat un spital TBC pentru copii. În prezent, în clădirea castelului Mocioni-Teleki funcţionează un sanatoriu.