Castelul Csernovics, Macea, Arad

Istoria castelului este legată de cea a familiei nobiliare de origine sârbă Csernovics care în anul 1720 primesc de la Imperiul Austriac titlu nobiliar.
În anul 1724, Mihai și fiul său Ioan primesc mai multe domenii printre care și Macea.
Castelul s-a aflat în proprietatea acesteia aproape 150 de ani, până când, conform unor mărturii, a fost pierdută la un… joc de cărţi. Următorii proprietari au fost grofii Karolyi, iar medicul Adam Iancu din Curtici l-a cumpărat la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, dar l-a pierdut nouă ani mai târziu, la naţionalizarea din 1948.

Castelul Csernovics, Macea, Arad

Acesta a defrișat 10 hectare din parcul din jurul edificiului. Din 1968, parcul cu cele 17 hectare rămase, este declarat parc dendrologic, aici găsindu-se specii ca Arborele padogelor (Gingko biloba).
Castelul Cernovici prezintă o îmbinare de stiluri arhitecturale. Sunt prezente elemente ale barocului târziu ce datează din vremea în care castelul a aparținut familiei Csernovics. Tot în partea iniţială a clădirii sunt prezente şi elemente de inspirație bizantină (turnulețele). Partea nouă, ridicată de familia Karolyi este mult mai simplă, mai modernă.

Castelul Csernovics, Macea, Arad

Acoperișul este construit din grinzi groase, dreptunghiulare și este acoperit cu ardezie, așezată sub forma de solz de pește. Deasupra intrării principale în castel, pe terasă, există şi astăzi blazonul familiei Karolyi. Este realizat din ceramică arsă, aplicată pe zid. Iniţial s-a crezut că era blazonul familiei Cernovici, dar după descoperirea blazonului lor, specialiștii în heraldică îl atribuie familiei Karolyi.