Castelul Bran, Brașov

Castelul Bran este un monument istoric și arhitectonic situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov.

Inițial, Castelul Bran a fost o construcție militară de apărare având la bază forma unui patrulater neregulat. În timp, cetatea a suferit numeroase modificări, printre care: adăugarea turnului de sud (în 1622, după planurile principelui Gabriel Bethlen), construirea unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 și 1886, acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă.

Cetatea a fost transformată în reședință regală în anul 1920, odată cu intrarea în proprietatea reginei Maria, iar în perioada 1920 – 1929 s-au realizat cele mai importante lucrări de restaurare.

In anul 1211 Cavalerii teutoni, „Ordo domus Sanctae Mariae Theutonicorum Hierosolimitanorum“, ordin religios catolic înfiinţat de cruciaţii germani în Palestina, la sfârsitul secolului al XII-lea, primesc de la regele Andrei al II-lea al Ungariei Țara Bârsei (Terra Borza ori Burzenland – un district denumit astfel după tribul cuman al burcilor).

In anul 1836, după ce granița dintre Transilvania și Valahia se mută în munți, la Pajura, castelul Bran își pierde importanța militară și comercială. Branul încetează să fie punct de graniță și vamal al Austro-Ungariei, cetatea continuă să îndeplinească o funcţie administrativă.
Autoritățile imperiale acceptă la insistențele brașovenilor să repare între 1883 și 1886 stricăciunile făcute castelului în timpul revoluției de la 1848 și al războiului ruso-turc din 1877 și efectuează ample lucrări de restaurare.
În 1918 Transilvania devenise parte a României Mari. La data de 1 decembrie 1920 cetățenii Brașovului oferă castelul, ca urmare a unei hotărâri unanime a consiliului orășenesc condus de primarul Karl Schnell, reginei Maria a României.

Din 1920 și până în anul 1932 castelul este transformat în reședință regală de vară. Lucrările sunt coordonate de arhitectul ceh Karel Liman, același care proiectase castelele Peleș și Pelișor.
Fântână adâncă de 57 de metri a castelulului nu asigură suficientă apă, astfel încât ea este obținută prin aducțiune din izvoare naturale situate de-a lungul văii. În anul 1932 pe cursul pârâului Turcu se construiește o centrală hidroelectrică, care permite iluminarea castelului. La ea sunt conectate și localitățile Bran, Şimon şi Moeciu.
Locuitorii recunoscători îi mulțumesc Reginei Maria, la care ea face referire: „Comune sărace, pur românești și care într-un viitor apropiat n-ar fi putut avea acest avantaj”.

Terenul din jurul castelului este transformat într-un parc englezesc cu două iazuri și o Casă de Ceai. Pentru a ușura parcurgerea de către regina bolnavă de artrită a drumului dintre castel și parc, se instalează un lift. Se ridică și alte construcții precum o casă de musafiri, o biserică de lemn, locuințe pentru personal, grajduri și garaje.
După Dictatul de la Viena din anul 1940 și pierderea de către România a teritoriilor sud-dunărene inima Reginei Maria este adusă din capela Stella Maris a castelulului Balcic, situat pe ţărmul Mării Negre, la Bran. Sarcofagul conținând inima reginei se depune în cripta unei capele săpate în stâncă dincolo de valea castelului.
Autoritățile comuniste transformă Castelul Bran într-un muzeu cu trei departamente: castelul însuși împreună cu piese din patrimoniul familiei regale, vama medievală și secția de etnografie, cuprinzând casele tradiționale din parcul de lângă castel.

În septembrie 1990 Principesa Ileana, care din 1961 se dedică vieții monahale și devine Maica Alexandra, vizitează castelul Bran. Aici constată deteriorarea clădirilor și dispariția unora dintre construcțiile interbelice.
In anul 1993 se încheie lucrările de restaurare a castelului începute în anul 1987. Castelul se redeschide ca muzeu și reintră în circuitul turistic.
La data de 1 iunie 2009 castelul reintră pe deplin în posesia moștenitorilor legali, Arhiducele Dominic, Arhiducesa Maria Magdalena și Arhiducesa Elisabeta.