Casa-Muzeu a pedagogului Grigore Tăbăcaru”, Hemeiuși, Bacău

Pe 14 martie 1883, în satul Hemeiuși (aparținând, pe atunci, comunei băcăuane Fântânele) se năștea Grigore Tabacaru fiul preotului Alexandru Tabacaru și al presbiterei Eugenia, descendentă a cronicarului N. Mustea, viitorul mare pedagog, supranumit, la apogeul carierei sale, un „Pestalozzi român“.Grigore Tabacaru si-a început studiile la Școala Domnească (Școala Nr. 1 de Băieți) din Bacău (1890-1894), unde îl are coleg pe George Bacovia, și le continuă la Gimnaziul „Principele Ferdinand“, din aceeași localitate.
În 1898, după absolvire, este admis ca bursier la Școala Normală de Institutori din București, transferată în 1900 la Bârlad.
În 1920 publică volumele „Psihologia gândirii” și „Pedagogia”, iar în 1922 – Psychologie de la pensée. Critique de la theorie de A. Binet.

Nicolae Iorga îl invită, în 1921, la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, unde susține zece conferințe despre „Psihologia gândirii și pedagogia socială“, în acest an mai activând ca profesor de pedagogie la Școala Normală „V. Lupu“ din Iași, suplinind în paralel cursul de pedagogie socială și legislație școlară la Seminarul Pedagogic Universitar și susținând, gratuit, cursuri de psihologie și pedagogie la Școala de Arte Frumoase și la Conservatorul din Iași.
Urmând modelul marelui istoric, în vara anilor 1924 și 1925 organizează el însuși o Universitate liberă la Ghimeș, urmărind să întrețină în rândul cadrelor didactice și elevilor o continuitate a vieții culturale în timpul vacanței.
Deși prin contribuția sa e considerat unul din fondatorii școlii active și ai pedagogiei experimentale în România, posteritatea nu l-a răsfățat, abia în anul 1971 organizându-se un prim simpozion național dedicat personalității sale.

La 90 de ani de la naștere, la Hemeiuși, unde a fost înmormântat, s-a inaugurat Casa Memorială „Grigore Tăbăcaru“, iar Casa Corpului Didactic Bacău, ce-i va purta numele din 1993, a editat lucrarea „Grigore Tăbăcaru – o viață închinată școlii și culturii românești“.
Va rămâne în istoria culturii și pentru editarea operelor complete ale lui Ion Creangă, cât și pentru fundarea Societății Ateneul Cultural, cu ajutorul căreia va scoate „Ateneul literar”, primul nume al revistei „Ateneu” de azi.