Casa Memorială “Nicolae Iorga”, Botoșani

La intrarea în municipiul Botoșani, venind dinspre Iaşi, se află casa în care a locuit familia Iorga între anii 1876 – 1880.

Dintre cele 10 locuinţe schimbate de familia istoricului în perioada copilăriei şi adolescenţei sale, este singura clădire ce s-a păstrat din secolul al XIX-lea, fiind atribuită de botoşăneni lui Nicolae Iorga, încă din perioada interbelică, deşi familia Iorga a locuit aici în calitate de chiriaşi.

Clădirea originală, aflată în stare de ruină în anul 1965, este restaurată complet în stilul arhitecturii populare, având caracteristicile celui mai vechi și mai răspândit tip de locuință de târgoveț din zonă.
Casa memorială „Nicolae Iorga” este locul în care se păstrează un important număr de piese cu valoare patrimonială, legate de personalitatea ilustrului istoric Nicolae Iorga.
În cele două încăperi ocupate de Zulnia Iorga şi de cei doi copii ai săi, Nicolae şi George, este prezentată o reconstituire de epocă. Celelalte două încăperi sunt afectate unei expoziţii foto – documentare şi unei săli multifuncţionale unde sunt expuse primele ediţii ale operei lui Nicolae Iorga. În prima dintre acestea este adăpostită o bibliotecă istorică, alcătuită din carte curentă achiziţionată în ultimii ani.
Salonul familiei redă un interior, datând din ultimele decenii ale secolului trecut, aparţinând unei familii cu un venit modest, dar cu un trecut prosper, timp în care s-au acumulat o serie de bunuri, provenind din agoniseală proprie sau moştenite de la familiile avute din care proveneau părinţii istoricului.
În camera copiilor, pasiunea cititului de care era stăpânit fiul cel mare – Nicolae – este sugerată de o etajeră cu cărţi, o masă de scris, un sfeşnic cu lumânare. Martoră a primei lecturi, această încăpere beneficiază şi ea de o descriere amănunţită în cartea autobiografică a marelui istoric intitulată „O viaţă de om aşa cum a fost”.

Expoziţia foto – documentară din hol cuprinde colecţia de manuscrise, prezentate cronologic, începând cu primele documente şcolare, continuând cu perioada studiilor liceale, universitare, din ţară şi in străinătate şi încheindu-se cu anii deplinei maturităţi a savantului.

Istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician, Nicolae Iorga este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei.

S-a născut la 17 ianuarie 1871 la Botoșani și a fost ucis de legionari la 27 noiembrie 1940, la Strejnic, în județul Prahova. După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, a urmat Liceul Național din Iași.

În 1888, a absolvit Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași într-un singur an cu diploma “magna cum laude”, apoi a continuat studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani. Cofondator al Partidului Naționalist-Democrat în 1910, președinte al Camerei Deputaților și al Senatului, ministru și prim-ministru, Iorga a avut și o activitate științifică prolifică. A scris 1.003 volume, 12.755 articole și studii și 4.963 recenzii, culminând cu ”Istoria României”, în zece volume. A militat în cadrul Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor.

A fost o figură proeminentă în tabăra pro-Antanta în timpul Primului Război Mondial și a avut un rol politic important în România Mare în perioada interbelică.

A inițiat campanii pentru a apăra cultura României. S-a opus grupării fasciste Garda de Fier, fiind în cele din urmă asasinat de un comando legionar. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.