Casa memorială Ioan Stan Pătraș, Săpânța, județul Maramureș

Meșterul popular Ioan Stan Pătraș este cel care a sculptat și pictat crucile din Cimitirul Vesel – cele care au transformat un loc trist în atracția turistică de azi.
Casa memorială situată pe o stradă lăturalnică, la circa 200 metri de Cimitirul Vesel, este o casă de lemn, cu pridvor, curte, un atelier.
Se pot vedea două încăperi în care sunt expuse lucrări realizate de meșter.
Succesorul lui Ioan Stan Pătraș, Dumitru Pop este cel care are grijă de muzeu, cel care continuă îndeletnicirile legate de sculptură și pictură. Dumitru Pop afirma despre începuturile crucilor din Cimitirul Vesel: “(…) a murit un tânăr înecat în râul Tisa şi el, fiind bun prieten cu acesta, i-a făcut o cruce pe care scria: “Acest tânăr a fost înecat în râul Tisa, Zapca Gheorghe, în anul 1935, la vârsta de 18 ani”.

De la acea cruce a început această îndeletnicire a lui Stan Ioan Pătraş să facă cruci pentru cimitir.”
Stan Ioan Pătraș (n. 1908, comuna Săpânța, județul Maramureș – d. 1977, comuna Săpânța, județul Maramureș) a fost un cioplitor român în lemn, creatorul crucilor din Cimitirul vesel din Săpânța. Creația lui Pătraș se integrează armonios în arta populară maramureșeană și în tradiția artei vechi românești.

Stan Ioan Pătraș s-a născut în anul 1908, în comuna Săpânța din județul Maramureș, într-o familie obișnuită cu prelucrarea artistică a lemnului. Pătraș a fost atras încă din tinerețe de sculptura în lemn, de pictură și de poezie, făurite după canoanele creației populare. A început să sculpteze cruci din stejar de la vârsta de 14 ani.
Până în anul 1977, Pătraș a realizat aproximativ 700 de cruci în ambele cimitire din Săpânța, cunoscute sub denumirea de „Cimitirul Vesel”.
Stan Ioan Pătraș a fost un meșter popular complex, realizând o serie de obiecte lucrate artistic: cuiere, colțare, scaune, dulapuri, blidare, lingurare și lucrări monumentale, cum ar fi troițe și porți. El și-a împodobit și propria casă cu sculpturi în lemn, viu colorate. A încetat din viață în anul 1977.
Urmașul său, Dumitru Pop, a ales să locuiască în casa maestrului său, pe care o întreține ca atelier și muzeu.