Casa Memorială Hortensia Papadat Bengescu, Iveşti, Galaţi

Locul în care s-a născut autoarea Hortensia Papadat Bengescu (1876-1955) a fost inițial sediu de campanie al regimentului militar.
Clădirea i-a fost casă până la vârsta de doi ani și jumătate, când familia s-a mutat la Tecuci.
Micuța Hortensia a primit o educație îndreptată către muzică și literatură, iar dragostea pentru teatru i-a fost insuflată de unchiul său.

Casa părintească a fost, de-a lungul timpului, unitate militară, școală tehnică viticolă, sediu al dispensarului veterinar și chiar oficiu poștal.

Casa natală a scriitoarei găzduieşte expoziţia ”Personalităţi iveştene”, în cadrul căreia se regăsesc materiale documentare şi obiecte care au aparţinut prozatoarei şi unor membri marcanţi ai culturii şi istoriei Iveştilor: poetul Ştefan Petică, scriitorul dramaturg Victor Ion Popa, scriitorul I. Valerian, academicianul agronom Amilcar Vasiliu, generalul Eremia Grigorescu, generalul Nicolae Şova, generalul Anton Marin, medicul Casandra Lupescu şi economistul publicist Petrache Popa.

Hortensia Bengescu s-a născut în anul 1876 în Ivești, județul Galați. A fost fiica generalului Dimitrie Bengescu și a profesoarei Zoe Bengescu (n. Ștefănescu). A fost mama pictorului Nen (Nicolae) Papadat.
Studiază la Institutul de domnișoare „Bolintineanu” din București. La 20 de ani, în anul 1896, se mărită cu magistratul Nicolae Papadat, pe care îl cunoaște la Turnu-Măgurele.
Cariera literară e amânată din pricina transferurilor soțului dintr-un oraș în altul (trecând pe rând prin Turnu-Măgurele, Buzău în 1903, Focșani în 1911, Constanța în 1921) și de grija arătată numeroșilor ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena.
Romanele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt, prin acuitatea observației și prin complexitatea tehnicilor de analiză, printre primele realizări de prestigiu ale prozei psihologice românești.