Casa Memorială George Stephanescu, Căpățânenii Ungureni, comuna Arefu

Monumentul de arhitectură laică a fost construit în anul 1873 și a aparținut lui George Stephănescu, compozitor, dirijor și profesor de muzică.
Autorul primei simfonii românești a creat în incinta acestui cămin unele dintre cele mai sofisticate opere care domnesc în istorie până în prezent.

În casa memorială sunt expuse în prezent obiecte și documente care au aparținut compozitorului. Tot acolo se află și pianul la care acesta o acompania pe Hariclea Darclee.
Construită din cărămidă, casa are un plan dreptunghiular cu un corp de dependințe. Parterul este format din 6 încăperi, o terasă de piatră și prispă. Mansarda este o singură cameră în care accesul se face din terasa din față care este acoperită.

Datorită valorii sale culturale, clădirea a rămas un monument istoric.
Construită în stil elvețian, cu ajutorul unui meșter italian în aproximativ 2 ani, Casa Stephănescu a fost un cămin primitor și un cadru creativ care a dat naștere unor lucrări ce domnesc în istoria muzicii, literaturii și artei.
Casa a fost ridicată folosind materiale disponibile în vecinătatea construcției, materiale tradiționale precum piatra de munte, lemnul de esență tare sau cărămida arsă.

Născut la 13 Decembrie 1843 și decedat la 25 Aprilie 1925, George Stephănescu rămâne un simbol în inima muzicii românești. Fost compozitor, dirijor și pedagog, acesta a fost creatorul primei simfonii românești.
Pianul lui George Stephănescu a fost adus pe un car cu boi, de la Dunăre . După lunga călătorie începută la V iena, pianul a primit atingerea fină a artiștilor mari precum: Iulia Hașdeu.
De-a lungul timpului, în această casă istorică au intrat, pentru a-l vizita pe George Stephănescu personalități ale culturii românești, precum Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hașdeu, dr. Carol Davila sau Constantin Nottara, iar Ion Luca Caragiale se pare că a scris aici nuvela „Năpasta”.