Casa Memorială Costache Negri, localitatea Costache Negri (fostă Mânjina), Galați

Casa a fost deschisă ca muzeu în 1968, când s-au împlinit 120 de ani de la Revoluția din 1848.
Pot fi văzute obiecte de artă decorativă, corespondență de familie, lucrări de artă plastică care au aparținut atât omului politic Costache Negri, cât și rudelor sale.

Muzeul a fost amenajat în conacul familiei lui Costache Negri, construit la începutul secolului al XIX-lea, în stilul casei țărănești din Moldova, de tip evoluat, cu două cerdace pe stâlpi de lemn.
Casa a fost locul unde fruntașii generației pașoptiste se întâlneau deseori, înainte de anul 1848, pentru a discuta principiile ce s-au susținut apoi, în documentele programatice ale revoluției.
În anul 1943 clădirea a fost declarată monument istoric și s-a luat hotărârea de a fi transformată în muzeu. Această intenție s-a materializat abia după 25 ani, actuala formulă organizatorică fiind inaugurată la 21 mai 1986.

Cadrul expoziţional actual al Casei memoriale Costache Negri sugerează secvenţe din viaţa cotidiană patriarhală trăită de oameni – artizani şi martori ai unor momente importante din istoria naţională.
Ospitalitatea spaţiului este conferită de obiectele de artă decorativă, fotografii şi corespondenţă de familie, lucrări de artă plastică care au aparţinut lui Costache Negri, fiicei sale, familiilor surorilor lui şi altor rude, precum şi unor prieteni, mai mult sau mai puţin cunoscuţi publicului larg.
Saloanele destinate primirii vizitelor, audiţiilor muzicale, meselor servite în cadrul întâlnirilor obişnuite ori sărbătoreşti, urmate de îndelungi conversaţii pe teme variate, sunt relevante pentru ilustrarea tradiţionalelor întâlniri de la Mânjina, la care erau prezenţi: Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, ş.a.
Invitaţi şi gazde se puteau retrage şi în diverse alte camere ale conacului imaginat muzeografic, în funcţie de momentul zilei, pentru: rezolvarea unor probleme gospodăreşti; conversaţie preponderent masculină pe teme economico-sociale sau politice; studiu; joc de cărţi ori şah; scrierea corespondenţei; lecturi şi muzică; şuete feminine despre viaţa mondenă a saloanelor citadine, modă, gastronomie; pregătirea pentru serate, baluri de sezon, serbări tradiţionale; siestă.

Petrecerea timpului în cadru familial, amical sau oficial, la un conac precum Mânjina, denotă un stil de viaţă al elitei româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea racordat într-o manieră specifică modei ambientale europene, dovadă certă a faptului că spaţiul românesc ţinea pasul Europei şi din acest punct de vedere.
Această realitate s-a perpetuat şi la începutul secolului al XX-lea când, probabil, urmaşii familiei Negri au păstrat, ca amfitrioni, tradiţia ospitalităţii celor care au impus conacul de la Mânjina în conştiinţa posterităţii.