Casa Filipescu-Cesianu, București

În apropiere de Piața Victoriei, la intersecția dintre Calea Victoriei și Strada Sevastopol, se află reședința avocatului Constantin Cesianu.
Casa Filipescu-Cesianu (1892) reprezintă amenajarea unei reședințe mai vechi, din perioada anilor 1846-1850 și este una dintre puținele reședințe aristocratice ale Bucureștilor din la Belle Epoque, rămasă fidelă proiectului inițial.

În această reședință au locuit câteva familii din aristocrația românească, precum Iancu Filipescu și Maria Ghica Filipescu. În 1892 Constantin Cesianu a extins această reședință aristocratică cu sprijinul arhitectului Leonida Negrescu.
Cu acest prilej au fost realizate decorațiile exterioare și acoperișul imperial și a fost amenajat parcul reședinței.
Pentru prima oară s-a clădit un edificiu pe acest teren, la mijlocul secolului al XIX-lea, atunci când boierul Iancu Filipescu a construit aici o casă pe domeniul său. Ulterior, casa a intrat în familia Cesianu prin căsătorie. Mai exact Constantin Filipescu, fiul cel mare al lui Iancu Filipescu, s-a căsătorit cu Maria Filipescu, născută Ghika. Apoi Constatin a murit şi Maria s-a recăsătorit cu Ştefan Cesianu, un băiat din familia Cesianu. Astfel, casa intră din Familia Filipescu în familia Cesianu şi se justifică numele dublu al casei Filipescu Cesianu”, Vladimir Creţulescu, muzeograf Casa Filipescu – Cesianu.

Construcţia reprezintă o casă de locuit, care a rezultat din unificarea a două edificii cu schimbări minore ale planimetriei. Subliniem raritatea exemplarelor specifice casei boiereşti de la începutul secolului al XIX-lea, în fondul arhitectural al oraşului, cele păstrate fiind în general modificate în zonele reprezentative.
Imobilul şi Casa Filipescu-Cesianu reprezintă un exemplar ilustrativ pentru casa boierească de la începutul secolului al XIX-lea.
Pentru prima oară de la intrarea în patrimoniul comunal al proprietăţii Filipescu-Cesianu, este organizat un muzeu modern al cărui proiect expoziţional restituie publicului 300 de ani de istorie a familiei, copilăriei şi vieţii intime.
Spațiul prezintă evoluția interiorului urban în București, pentru secolele XVIII și XIX, pentru zona parterului, și secolul XX, pentru etaj.

Fluxul circular de vizitare oferă publicului o călătorie prin timp pentru a observa evoluția interiorului urban, iar un mare interes este destinat zonelor cu expunere a detaliului casnic.
Astfel, sunt alternanțe între restituirea unor interioare de epocă, urmate de spații cu expunere a istoriei mobilierului, serviciilor de masă, a costumelor şi accesoriilor vestimentare, obiecte de uz casnic, și evoluția lor pe durata ultimilor 300 de ani.

Cel care a adus imobilul şi grădina în forma din prezent a fost avocatul Constantin Cesianu, tatăl lui Ştefan şi membrul unei familii la fel de bogate. Spre finalul anilor 1880 şi până în anul 1892, împreună cu arhitectul Leonida Negrescu, a restaurat partea din faţă a clădirii, unde în prezent se află „Muzeul Vârstelor”, şi a adăugat corpul secundar din spate.
Desenează şi parcul casei, parcul pe care îl avem şi astăzi şi, practic, dă întregului ansamblu înfăţişarea eclectic-franceză specifică sfârşitului de secol al XIX-lea, specific Micului Paris.

Practic, aceste nume se explică prin faptul că sunt numele obţinute prin căsătorie.
Adresa Casa „Filipescu-Cesianu”: Calea Victoriei nr. 151