Bastionul Graft, Brașov

Bastionul Graft din Brașov sau Bastionul Poartă, cum s-a mai numit din pricina formei sale, a fost construit între anii 1515 – 1521, apărat și întreținut pe costurile breslei șelarilor, fiind menit să facă legătura între oștenii din cetate și Turnul Alb.

Poziția sa, aflată aproape la mijlocul laturii de nord-vest a cetății, a făcut ca bastionul să sporească posibilitățile de apărare a acelei zone.
De formă dreptunghiulară, având la bază o grosime de circa 4 metri, fortificația este prevăzută cu guri de tragere cu închizătoare de lemn şi guri de turnare.
A fost apărat și întreținut de breasla șelarilor (meșterii de șei, hamuri, curele).

Din cauza unei ploi torențiale care a avut loc pe 24 august 1809, zidurile cetății s-au slăbit în zona Graft şi a fost necesară o consolidare.
În anul 1822 au fost construite trei arcuri de sprijin peste pârâu, din care unul mai există şi astăzi.