Barbu ISCOVESCU, pictor

Barbu (Baruh, Iehuda) Iscovescu s-a născut la data de 24 noiembrie 1816, la București, Țara Românească si a încetat din viata la data de 24 octombrie 1854, la Constantinopol.

Impreună cu Constantin Daniel Rosenthal și Ion Negulici a alcătuit celebrul grup de pictori revoluționari de la 1848 care au fost promotorii artei în România.

Până la ei, pictura românească se limitase, cu rare excepții, la realizarea de portrete convenționale care înfățișau figurile clientelei comanditare.

Barbu Iscovescu a îndeplinit mai multe misiuni pe care Nicolae Golescu i le-a trasat, acesta din urmă ocupând funcția de Ministrul al treburilor dinăuntru.

Exilat după prăbușirea revoluției, s-a refugiat la Brașov la mijlocul lui septembrie 1848.