Aurica Brândușă – țesătoarea emerită din Slava, Bistrița Năsăud

Aurica Brândușă (1930-2020) s-a născut și a trăit în comuna Slava, județul Bistrița Năsăud, unde a continuat tradiția familiei în meșteșugul țesutului și al cusutului, pe care le-a deprins de la mama ei.
Deși Aurica Brândușă țesea cu ușurință, încă de la 18 ani, toate piesele decorative textile necesare interiorului țărănesc, precum și piese tradiționale de îmbrăcăminte, principalele piese care îi ieșeau din războiul de țesut erau cergile (numite local „țoluri”), covoarele și traistele.
Vorbind despre meșteșugul său și tradițiile locale, maestra povestea că „țolul este mai călduros şi lâna îi mai sănătoasă. Eu le fac grele de 8 kilograme, ţoluri de clasa întâi. Le ţăs, apoi le duc la vâltoare, de 3 metri late şi de 3 metri de lungi şi ajung la 2, atâta le poartă apa până le îngroşă şi îs, de un umăr. Aşa se zice la noi, pentru că înainte, mireasa mergea cu ţol la cununie, pe care stătea împreuna cu viitorul ei soţ în timpul slujbei.”.
Țesutul nu era, însă, singura pricepere a creatoarei populare, aceasta fiind înzestrată și în arta cusutului. Aurica Brândușă era cunoscută și pentru broderiile sale deosebite, cu care ornamenta cămăși femeiești, poale, cămăși bărbătești, năframe, părătare, fețe de masă, ștergare, fețe de pernă și „ceptari de barșon” (piese din catifea de culoare neagră, ornamentate cu mărgele).

În decorarea cămășilor femeiești, Aurica Brândușa folosea ață de diverse culori, pe când, modelele de pe cămășile bărbătești le cosea cu mărgele. În ornamentica de pe cămăși, aceasta folosea în principal motive florale și geometrice, cusute simetric, folosind tehnici transmise din străbuni, precum „cusăturile cu pene”, „crucile întregi”, „jumătățile de cruci” sau „cusutul în pășitură”.
Sursa de inspirație a creatoarei o reprezentau piesele de îmbrăcăminte sau decorative „bătrânești” de unde reușea cu ușurință să „scoată modele” pe care le transpunea, apoi, pe propriile lucrări, adaptând cu măiestrie ornamentele de la o piesă la alta și creând astfel câmpuri ornamentale unice. Motivele decorative întâlnite cel mai frecvent pe piesele făurite de Aurica Brăndușă sunt garoafa, trandafirul, trifoiul, „șârele” (dungile), precum și elemente ornamentale proprii, cum ar fi „strugurele”.
Modelele erau așezate mai întâi pe hârtie, câmpurile ornamentale fiind concepute cu creativitate și pricepere, apoi fiind trecute pe pânză, în culori ca albul, roșul, cafeniul, portocaliul și negrul.
Creatoarea era cunoscută în mai multe zone ale țării, precum și dincolo de granițe, piesele sale fiind vândute prin intermediul magazinelor de artizanat. Unele dintre piesele reprezentative pentru arta sa au fost expuse în muzee de specialitate, cum ar fi Muzeul satului și de artă populară din București și Muzeul Județean din Bistrița.
Anica Brândușă a fost membră a Academiei Artelor Tradiționale din România, iar arta sa a fost recunoscută prin mai multe premii la expoziții și concursuri. Dintre acestea amintim medalia de argint la Expoziția republicană de artă populară (1974), premiul III pentru costume bărbătești la Festivalul național „Cântarea României” (1977) și premiul III pentru cergi la același festival (1979).
Creatoarea populară își iubea meșteșugul și vorbea cu patos despre creațiile sale, obișnuind să spună că „Eu nu mă las de țăsut cât trăiesc, mie șî-n mormânt îmi trebe să mă pună țărancă”.