Muzeul de Artă din Roman, Neamț

|
35 vizualizări

Înfiinţarea, în anul 1957, a unui Muzeu de Artă la Roman, răspundea unor cerinţe de cunoaştere a tradiţiilor artistice cu rădăcini adânci în această zonă, cu atât mai mult cu cât la Roman nu exista un fond de lucrări de artă, o filială a Artiştilor Plastici, ci doar un singur artist, cu statut de profesionist şi o singură lucrare de artă, de o valoare deosebită: Portretul lui Ştefan cel Mare, executată de pictorul Epaminonda Bucevschi la comanda episcopului de Roman, Melchisedec Ştefănescu.

Pentru început unitatea muzeală s-a dezvoltat ca o secţie în cadrul Muzeului de Istorie din Roman, unde s-a deschis şi prima expoziţie de bază a Colecţiei de Artă, în anul 1960.
Clădirea actuală a muzeului este monument de arhitectură, în stil neoclasic.

A fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea și a avut mai multe funcționalități: casă de locuit, birouri de instituții, notariat de stat.

În prezent expune lucrări de artă semnate de Oscar Han, Nicu Enea, Ștefan Hatnag, A. Nedel, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Iosif Iser, Lucian Grigorescu, Ștefan Constantinescu, Alexandru Ciucurencu.

În structura fondului muzeal, în afara operelor artiştilor legaţi de Roman, figurează şi un număr apreciabil de lucrări aparţinând artiştilor din diferite generaţii, reprezentative pentru arta contemporană românească: Apostolescu Emilia, Berdilă Constantin, Spiru Chintilă, Victor Mihăilescu-Craiu, Mihai şi Zenaida Mădescu, Lucia Pisso, Petru Petrescu, Ion Sălişteanu, Vincenţiu Grigorescu, Ligia Macovei, Adrian Podoleanu, Eugen Crăciun, Georgeta Năpăruş, Ştefan Hotnog, Aurel Nedel, Sanda Şărămăt, Maria Lazăr, Victor Postelnicu, Elena Uţă Chelaru.

Merită să afli și despre

Sugestii: