Muzeele și casele memoriale din România.

Descoperă scriitori, poeți, artiști, muzicieni, oameni de stat!

Mausoleul Mărăști din Răcoasa, Vrancea

|
19 vizualizări

Mausoleul Mărăști este situat pe Câmpul Istoric Mărăști, în comuna Răcoasa, județul Vrancea. 

Construit între anii 1928-1940 după planurile arhitectului Pandele Șerbănescu, Mausoleul Eroilor din Mărăști a fost ridicat la inițiativa Societății „Mărăști”.

Mausoleul Mărăști din Răcoasa, Vrancea

Nivelul exterior al mausoleului se sprijină pe piloni masivi din beton, decorați cu două basoreliefuri realizate de către sculptorul Aurel Bordenache. Basoreliefurile  înfățișează scene din lupta de la Mărăști din anul 1917.

Mausoleul Mărăști din Răcoasa, Vrancea

Între cei doi piloni sunt amplasate  plăci de marmură, pe care sunt inscripționate numele a 900 de eroi și a regimentelor din care aceștia au făcut parte.

Mausoleul Mărăști din Răcoasa, Vrancea

În criptele Mausoleului Mărăști sunt depuse osemintele a 5342 de ostași români, ruși și germani necunoscuți. Decorațiile geamurilor de semicristal ale criptelor au fost realizate după desenele Reginei Maria.

Mausoleul Mărăști din Răcoasa, Vrancea

Mausoleul are amenajată o expoziție de arme și una dedicată generalului Arthur Văitoianu, la primul nivel subteran, iar la cel  de-al doilea nivel se află sarcofagele mareșalului Alexandru Averescu și ale generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu și Nicolae Arghirescu.

Mausoleul Mărăști din Răcoasa, Vrancea

Merită să afli și despre

Sugestii: