Andrei COPTIL, sculptor, pictor

Andrei COPTIL s-a născut la Beclean, Bistrița-Năsăud, in anul 1970.

In perioada a urmat 1997 – 2000 Şcoala de Arte Drobeta Turnu Severin.

Andrei COPTIL este Co-fondator al taberei de creaţie Rastok Negotin Iugoslavia; Membru de Onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din Negotin, Iugoslavia; Premiat la „Galele Culturii” ediţia a VII-a cu „Premiul pentru Sculptură” – manifestare organizată de Centrul Cultural Mehedinţi.

Andrei COPTIL, sculptor, pictor

Numele său este legat de realizarea a zeci de expoziţii personale şi de grup, atât în România cât şi în străinătate. Lucrările sale monumentale sunt amplasate în Bucureşti, Drobeta Turnu Severin şi în Serbia, prin realizarea de busturi ale unor personalităţi din istoria şi cultura României.

Monumente publice:
2009 – Monumentul Eroilor Revoluţiei, Dobeta-Turnu Severin, Mehedinți;
2012 – Rotonda Personalităţilor, Dobeta-Turnu Severin, Mehedinți;
– Monumentul Emigranţilor, Lijubicevac, Serbia.