Andrei ALUPOAIE, sculptor, ceramist

Andrei Alupoaie s-a născut pe 21 octombrie 1991 în orașul Siret, județul Suceava.

A urmat cursurile la Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” din Siret până în clasa a XI a când a luat decizia de a se transfera la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava.

Am urmat cursurile de licență la secția Artă Murală, specializarea Ceramică.

Pe parcursul anilor de licență a descoperit ceramica și a obținut două premii: ”Premiul Anual” în anul II și ”Premiul Universității” în anul III.

De notat si participările de la Bienala Internațională de Ceramică de la Cluj, edițiile II, III și IV, 2015, 2017 și 2019. (singurul eveniment internațional din România pe domeniul ceramicii)

La Bienala Internațională de Ceramică de la Cluj, ediția a II-a (2015), a obținut Premiul de Tânăr Artist, fiind decernate, în total, trei premii de Excelență și unul de Tânăr Artist. Premiu obținut cu o piesă din cele trei lucrări prezentate la disertație, lucrarea de absolvire master.

A absolvit în 2013 cu lucrarea de licență ”Cavalerii Apocalipsei”(serie de patru sculpturi monumentale din ceramică) și s-a înscris la master Sculptură la aceeași facultate. A obținut o bursă Erasmus la Academia de Arte Frumoase ”G. B. Cignaroli” din Verona, Italia.

Sculpturile mele ceramice sunt exprimate în forme organice și sunt inspirate din tot ceea ce este viu, ceea ce mișcă sau lasă impresia de mișcare. În special fuzionez părți umane cu elemente naturale pentru a-mi materializa ideile. Plasticitatea lutului trecută prin tehnica cordoanelor de lut face rezultatul unei game largi de posibilități de exprimare artistică. Astfel am particularizat și personalizat această tehnică și exprimat spontan esența unor trăiri interioare omenești.” Andrei Alupoaie