Adrian CRÎŞMARU, pictor

Adrian Crîşmaru s-a născut la data de 9 iunie 1984, in Bârlad, județul Vaslui.

A absolvit
Facultatea de Arte Vizuale și Design George Enescu Iaşi, Doctorat, Arte vizuale – Pictură,
2008-2010 – Facultatea de Arte Plastice Decorative şi Design George Enescu Iaşi, Master, Pictură
2003-2008 – Facultatea de Arte Plastice Decorative şi Design George Enescu Iaşi, Pictură.

Sute de ani ochelarii sau lentilele/telescoapele au avut rol de intermediar. Lentilele – fie că vorbim de ochelari, de telescop sau microscop – ne prelungesc privirea, suplinesc o deficiență a ochiului uman.

Clarifică imaginea și scurtează distanțele, ne ajută să vedem acolo unde nu pătrundem în mod natural. Ecranele fac mai mult decât atât, ne absorb în lumi virtuale. De la lentilă la ecran e un salt între două epoci, între două regimuri de funcționare a realității.

Dacă primele sunt strâns legate de ideea de distanță fizică, ecranele alterează si spațiul, și timpul. Lentila este o proteză a ochiului, ecranul este un portal. Ceea ce le unește este privitorul. El privește deopotrivă cu creierul, cu imaginația și istoria culturală încorporată, indiferent de mijloace”. Dana LUNGU

Dacă în perioadele trecute maeștrii sau școlile de artă predau, în principiu, cam același material profesional-artistic, în perioada modernă și contemporană a fost încurajată originalitatea, construcția unui stil personal/ individual. Așa se face că artiștii au activat înăuntrul, în afara și chiar după ce a expirat curentul sau tendința specifică perioadei istorice (Monet, Picasso, Lucian Freud etc.). Internetul și accesul în marile muzee de artă sunt aparate informative excelente pentru a dibui situația actuală a artei. Dacă în trecut, pentru a nu fi anacronic, trebuia să locuiești în inimile artistice importante (Paris, Londra etc.), ca să exiști ca artist, în zilele noastre, îți poți dezvolta demersul artistic și într-un colț uitat de lume.” Adrian Crîşmaru

Premii:
Diploma of Excellence of Artistic Creativity – European Exhibition of creativity and Innovation, Iași, România
2011 – Premiul U.A.P.R. filiala Iași, Atelier 35 – lucrarea Ascendent-Descendent
2008 – Premiul de excelenţă pentru performanţe academice deosebite, Universitatea de Arte George Enescu Iaşi
2007 – Premiul I la Concursul de Creaţie artă plastică–pictură, Festivalul de Creaţie Mihai Codreanu – Portret Mihai Codreanu u/p,120/80 cm
2005 – Premiul III pictură – originalitate / expresivitate la Concursul Naţional Studenţesc (145 de ani de învăţământ artistic modern la Iaşi), lucrarea Arhetip u/p, 100/80 cm.